Arhiva

Posts Tagged ‘Ligii Profesioniste de Fotbal’

Gino Iorgulescu este noul preşedinte al LPF! A câştigat în faţa lui Dragomir, cu 11-7

14/11/2013 Un comentariu

Dumitru Dragomir a pierdut şefia Ligii Profesioniste de Fotbal, după 17 ani. Acesta a fost învins, la alegerile de azi, de Gino Iorgulescu. Rezultatul votului a fost 11-7 în favoarea fostului preşedinte de la FC Naţional (Detalii aici).

Imediat după terminarea alegerilor, fostul preşedinte al LPF a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a felicitat adversarul şi a dezvăluit că va primi 10 salarii compensatorii, pentru că mandatul său în fruntea Ligii urma să expire abia în luna iulie 2014.

„Gino a fost și este un președinte meritoriu, are în spate o activitate fotbalistică de ani de zile. Îi doresc să stea în cel puțin cât am stat eu. Sunt bucuros că Liga va fi condusă de un om ca Iorgulescu. S-au implicat puternic oamenii politici, au fost mai tari ca mine. Nu a contat deloc programul meu, pentru că a contat influența politică.

Gino Iorgulescu este noul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, după ce a câştigat, cu 11-7, alegerile în faţa lui Dumitru Dragomir (Detalii aici).

Fostul şef de la FC Naţional a susţinut o conferinţă de presă, în care a comentat cele întâmplate în ultimele zile.

„„În această perioadă de 17 ani, Dumitru Dragomir a făcut un sediu al Ligii. A făcut lucruri bune. A ținut competiția sub control. Încercăm să preluăm ce a făcut bun și să îmbunătățim ceea ce a făcut mai puțin bun. Vreau să mulțumesc cluburilor și susținătorilor mei și am promis președinților că o să fiu un președinte deschis, cu care să poată lucra, să luăm deciziie împreună, pentru recredibilizarea fotbalului.

Am fost ocupat în ultimul timp, să merg în teritoriu, să conving președinții că sunt omul potrivit, și cred că am reușit, din moment ce m-au ales. Eu cunosc foarte multă lume în politic și vreau ca politicul să ne ajute de acum încolo, pentru facilități fiscale și în sport, în general. Vreau să ținem politicul aproape, pentru că fără politic nu putem ajuta sportul. Dar în campania mea nu s-a implicat politicul. Domnul Ponta era cu mine la FC Național în Consiliul de Administrație. E un om de calitate. Normal că s-a bucurat. Nu am știut de aseară că am să câștig, pentru că votul a fost astăzi.”, a afirmat Gino Iorgulescu.