Arhiva

Posts Tagged ‘cinematograf’

Filme de weekend

Roland Emmerich distruge din nou Casa Albă, simbol al autorităţii americane, în timp ce Jeff Bridges şi Ryan Reynolds luptă cot la cot împotriva strigoilor, iar Geoffrey Rush nu poate refuza o Ofertă irezistibilă. Iată din materialul de mai jos ce oferă cinematografele în acest weekend.

Alertă de grad zero/White House Down
Casa albă a mai avut probleme anul acesta, dar nimeni nu-i contestă lui Roland Emmerich titlul de expert mondial în distrugerea reşedinţei preşedintelui Statelor Unite. Filmul a fost lăudat pentru chimia dintre Channing Tatum, în rolul unui soldat aflat din întâmplare în Casa Albă în timpul atacului unui grup paramilitar, şi Jamie Foxx, în rolul preşedintelui de culoare al SUA. Emmerich face desigur ceea ce ştie mai bine şi anume aruncă pe ecran explozii şi focuri de artificii. Cu doi protagonişti în care avem toată încrederea, cine ştie, poate că White House Down este o alegere cât se poate de potrivită pentru două ore de divertisment inofensiv în întunericul sălii de cinema.

R.I.P.D. Copoi pentru strigoi
Jeff Bridges şi Ryan Reynolds sunt starurile comediei de acţiune R.I.P.D., în care interpretează rolurile a doi poliţişti, Roy şi Nick, ai Departamentului Odihnească-se în pace. Misiunea lor? Să-i protejeze pe cei vii de tot mai multele şi distrugătoarele suflete ce refuză să se ducă, după moarte, pe lumea cealaltă. Aceste suflete încearcă să scape de judecata de apoi transformându-se în răufăcători însetaţi de sânge, gata de orice pentru a-i bântui pe cei vii. Un plan de a deschide porţile către lumea cealaltă va trebui dejucat de cei doi eroi, singurii în stare să salveze lumea de la distrugere. În rolul negativ apare Kevin Bacon.

Ofertă irezistibilă/The Best Offer
Giuseppe Tornatore este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori italieni şi orice reîntâlnire cu el devine o adevărată bucurie, mai ales când în cadru îl avem şi pe Geoffrey Rush. Actorul apare în rolul lui Virgil Oldman, un colecţionar de tablouri de artă care şi-a trăit viaţa în lux, fără să fi avut vreodată sentimente de dragoste pentru o femeie. Până într-o zi când primeşte un telefon de la Claire, o tânără moştenitoare a unei familii bogate, care doreşte să facă o evaluare a obiectelor de artă pe care aceasta le deţine. Virgil este de acord să viziteze faimoasa colecţie şi se simte atras de misterioasa Claire, deşi aceasta refuză să i se arate…

A nu se rata !

The Next Three Days (2010)
3 zile de coşmar

Cât de departe ai merge pentru cei pe care îi iubeşti? În filmul 3 zile de coşmar, John Brennan (Russell Crowe) află răspunsul în modul cel mai brutal, atunci când familia sa este devastată de un incident îngrozitor.

Lara, soţia lui John, este acuzată şi condamnată pe nedrept pentru o crimă oribilă. La 3 ani de la pronunţarea sentinţei, John se zbate nu numai să îşi crească singur fiul, dar şi să îşi salveze soţia, căutând fără încetare o cale de a anula verdictul.

Dar când judecătorii le resping şi ultimul apel, Lara intră într-o depresie cumplită şi se gândeşte din ce în ce mai des la sinucidere. Rămas fără alternative, John pune la cale un plan periculos şi necugetat, riscându-şi viaţa pentru femeia pe care o iubeşte. Cum are la dispoziţie doar trei zile înainte de a pierde tot, John porneşte într-o cursă nebunească.

MediaPro Distribution aduce pe ecranele din România 3 zile de coşmar. Un film plin de acţiune şi suspans, semnat de Paul Haggis, regizorul răsplătit cu două Premii Oscar pentru pelicula Crash. 3 zile de coşmar. Din 19 noiembrie în cinematografe.

sursa: cinemagia.ro

Trailer The Next Three Days (2010) :

Due Date (2010)

Sub semnătura regizorului Todd Phillips, “Sorocul” ni-i prezintă pe Robert Downey Jr. şi pe Zach Galifianakis  în rolurile a doi ghinionişti, care sunt forţaţi de împrejurări să pornească împreună într-o călătorie care se dovedeşte a fi pe cât de scandaloasă, pe atât de memorabilă.

Downey interpretează rolul lui Peter Highman, un bărbat care aşteaptă să devină în curând tată, pentru prima oară.  Pe când se grăbeşte să prindă avionul din Atlanta spre Los Angeles, pentru a fi alături de soţia sa la naştere, intenţiile lui lăudabile se duc de râpă din cauza unei întâlniri nefaste cu Ethan Tremblay (Galifianakis), un actor în devenire şi un adevărat magnet pentru dezastre.

Această combinaţie ghinionistă face ca cei doi să fie aruncaţi din avion şi trecuţi pe lista neagră pentru orice alt zbor, iar bagajele lui Peter, portofelul şi documentele sale de identitate să rămână în avionul care tocmai îşi ia zborul de pe pistă.
Rămas fără alternative, Peter este obligat să accepte oferta lui Ethan de a porni împreună, într-o cursă ce-i va purta prin toată America, distrugând pe drum mai multe maşini, numeroase prietenii şi ultima fărâmă de răbdare a lui Peter.

Comedia “Sorocul” ni-i mai prezintă pe Michelle Monaghan (“Made of Honor”), Juliette Lewis (“The Switch”) şi laureatul Academiei, Jamie Foxx (“Ray”).
Sub bagheta regizorală a lui Todd Phillips (“The Hangover”), filmul este produs de Phillips şi Dan Goldberg (“The Hangover,” “Old School”), după un scenariu de Alan R. Cohen & Alan Freedland şi Adam Sztykiel & Todd Phillips, şi o poveste de Alan R. Cohen & Alan Freedland.  Thomas Tull, Susan Downey şi Scott Budnick sunt producătorii executivi.

sursa: cinemagia.ro

Trailer Due Date :

The American

Thrillerul AMERICANUL îl are în rolul principal pe laureatul cu Oscar George Clooney, şi este regizat de Anton Corbijn (Control). Scenariul este semnat de Rowan Joffe, şi este adaptarea cinematografică a romanului scris în 1990 de Martin Booth, “A Very Private Gentleman”.

Jacl (George Clooney) este un asasin, singuratic şi mereu pe drumuri. După ce un job în Suedia se sfârşeşte mai dur decât trebuia, Jack se retrage în partea rurală a Italiei. Savurând liniştea unui mic orăşel medieval, Jack primeşte o ultimă misiune – trebuie să construiască o armă pentru o persoană de contact misterioasă, belgianca Mathilde (Thekla Reuten).

Spre marea lui suprindere, Jack începe să se apropie de locuitorii orăşelului. Se împrieteneşte cu preotul locului, părintele Benedetto (Paolo Bonacelli) şi se lasă prins într-o relaţie pasională cu Clara (Violante Placido), o femeie foarte frumoasă. Ieşind astfel în lume, Jack s-ar putea să-şi complice periculos de mult existenţa şi să forţeze mâna destinului…

AMERICANUL este o producţie This is that/Greenlit/Smokehouse, în regia lui Anton Corbijn. Cu George Clooney, Violante Placido, Thekla Reuten, Paolo Bonacelli. Castingul e asigurat de Beatrice Kruger. Designer de costume: Suttirat Anne Larlarb. Muzica e compusă de Herbert Grönemeyer. Montajul: Andrew Hulme. Production Designer: Mark Digby. Director de imagine: Martin Ruhe. Producător executiv: Enzo Sisti. Producători: Anne Carey, Jill Green, Ann Wingate, Grant Heslov, George Clooney.

Trailer The American :

sursa: cinemagia.ro

Philips si primul televizor cu formatul ecranului de cinematograf in Romania

Cinema 21:9 este primul televizor din lume cu un format propriu ecranelor de cinematograf.
Noul LCD lansat de Philips combina calitatea excelenta a imaginii cu procesorul puternic 2009 Perfect Pixel HD (putere de procesare de 500 milioane de pixeli pe secunda si 2.250 miliarde de culori vii) si tehnologia Ambilight Spectra 3. In completarea pachetului de imagine, Cinema 21:9 este dotat cu ecran Full HD 2560x1080p cu 8,3 milioane de pixeli care garanteaza o imagine extrem de clara si perfect conturata pentru transmisiunile in „high definition”.
Cinema 21:9 poate reda si alte materiale care nu au fost filmate in standardul 21:9, provenind din surse ca transmisii TV, jocuri si DVD-uri deoarece, datorita tehnologiei de auto-formatare, pot fi redimensionate pentru a umple intregul ecran.
Cinema 21:9 impreuna cu player-ul Philips Blu-ray BDP9100 au fost distinse cu premiul EISA pentru Inovatie in Home Theater, pentru ca impreuna fac posibila o extraordinara experienta cinematografica acasa. Filmele sunt redate in formatul lor original, pe ecranul Full-HD de 56”, cu o imagine si un sunet impecabile oferite de player-ul Philips Blu-ray BDP9100.

Cat costa?
Noul tv lcd Philips Cinema 21:9 se adreseaza unei categorii de public cu venituri peste medie.
Philips Cinema 21:9 impreuna cu Philips Blu-ray BDP9100 costa 16.999 RON.