Arhiva

Posts Tagged ‘Brazilia’

Cele mai tari perle ale comentatorilor TVR @ cupa mondiala

Pînă acum s-au întrecut expresii savuroase şi formulări care i-au enervat pe telespectatori. Iată cele mai tari dintre ele:

Narcis Şelaru, la Olanda – Australia 
„Atacurile încep să devină mai tare”

„Filosofia australienilor e ca după ce pierd mingea, tot ei să o recupereze”

Sorin Hobana, la Croaţia – Camerun
„Scopul lui Pletikosa, portarul Croaţiei, e să nu ia gol”

Bogdan Tomulică, la Argentina – Iran
„A doua lovitură de colţ, de data aceasta de pe aceeaşi parte”

„În prima partidă din grupă, Argentina a învins Bosnia cu 2-1, iar Iran a terminat de asemenea la egalitate cu Nigeria exact cu acelaşi scor”

„Ce înseamnă să ai curaj. Dacă pînă acum, la fazele fixe, erau 3 oameni în careu, acum, iată, sînt nu mai puţin de 4”

Florin Mihoc, la Argentina – Iran
„Sîntem aproape de minutul 39, 38 al întîlnirii, chiar 40”

„Suporterii Iraniei”


„Zabaleta, pardon, a fost Palacio, îmi cer scuze, calviţia comună e de vină”


„Sînt Florin Mihoc şi Bogdan Tomulică şi vă mulţumesc pentru atenţie”

Florin Mihoc, la Brazilia – Camerun
„Au fost deja două goluri, văzute doar de mine, dar care n-au fost goluri şi alte două văzute de toată lumea, care într-adevăr au fost goluri”

Florin Mihoc, la Belgia – Algeria 
„Aceasta e una dintre puţinele schisme din apărarea Algeriei”

Florin Mihoc, Columbia – Coasta de Fildeş

„Centrare în careu şi vine un luft ca la manual al lui Bony”

Emil Hossu-Longin, Spania – Chile 0-2
„Cine a avut inspiraţia să parieze un euro că Chile se califică din grupă a făcut avere”
*1,67 era cota înaintea turneului pentru pariul „Chile se califică de pe locul 2 în grupă”. Cu 1 euro miză ai fi obţinut un profit de aproximativ 3 lei 

Florin Mihoc, Belgia – Algeria 2-1
„Aceasta e una din puţinele schisme din apărarea Algeriei”

Sorin Hobana, Franţa – Honduras 3-0

„Cabaye a ieşit din teren şi şi-a tras o flanea”

„Se aud OLA-uri în tribune”

„Şi-acum Matuidi face 3-0” (trec 10 secunde, fotbaliştii nu se bucură) „Să revedem reuşita… Nu, nu, nu este gol!”

„După această partidă, urmează Argentina – Bosnia, de la ora 22:00… Mă scuzaţi, de la ora 01:00. Am comentat partida Japoniei de azi-noapte şi am pierdut noţiunea timpului”

„E penalty pentru Franţa. Arbitrul nu va da cu spray, fiindcă nu e nevoie de zid”

„Producătorii mă ajută cu nişte date tehnice pentru a avea subiecte de discuţie”

„Antonio Mavuba este un excelent taclăr

„Şi acum… NO GOAL! Nu este gol! Asta înseamnă că… E gol, e gol, e gol!”

„Încă un corner care va intra în caseta tehnică a partidei”

Dragoş Bocanaciu şi Cătălin Cîrnu, Brazilia – Croaţia 3-1

„David Luiz va reveni la Chelsea şi va avea un nou coleg, pe Cesc Fabregas”(Luiz a semnat cu PSG)

„Marcelo, autorul moral al autogolului”

„Oscar merită un Oscar”

Florin Mihoc, Columbia – Grecia 3-0

„În Brazilia este iarnă, 18:00, întuneric bocnă”

„În careu este o adevărată perdea de picioare”

Papastathopoulos a fost pronunţat Papasthopoulos, Fetfatzidis – Fetzifadis

Narcis Şelaru, Anglia – Italia 1-2

Hogdson a antrenat 16 echipe de pe opt continente!

Cupa Mondiala 27.06.2010

Meciuri si rezultate Cupa Mondiala

26 iunie      Uruguay    2 – 1 Korea Republic
26 iunie     United States 1 – 2 Ghana
27 iunie     Argentina 3-  1 Mexico
27 iunie     Germany ora 4 – 1 England

28 iunie     Brazil 3 – 0 Chile
28 iunie     Netherlands 2 – 1 Slovakia

Cupa Mondiala 20.06.2010

20/06/2010 2 comentarii

Meciuri si rezultate Cupa Mondiala 20.06.2010

19 iunie
Cameroon 1 – 2 Denmark
Netherlands 1 – 0 Japan
Ghana 1 – 1 Australia

20 iunie
Brazil        3-1     Côte d’Ivoire
Italy          1-1     New Zealand
Slovakia  0-2     Paraguay
21 iunie
Spain      ora 21:30     Honduras
Portugal ora 14:30     Korea DPR
Chile      ora 17:00     Switzerland

Romania, locul 11 in clasamentul Forbes al celor mai accesibile tari pentru turisti pe timp de criza

Romania se afla pe locul 11 in clasamentul Forbes al celor mai accesibile tari pentru turisti pe timp de criza, criteriile fiind variatiile cursului dolarului fata de moneda nationala si pretul biletului de avion din SUA dus-intors in aceste tari, scrie Pravda.

Romania s-a clasat pe locul 11 in clasamentul Forbes. Leul romanesc, scrie publicatia, s-a depreciat in raport cu dolarul cu 30%, iar biletul din SUA dus-intors costa 970 de dolari, scrie cotidianul Pravda.

Pe primul loc se afla Ungaria, unde moneda nationala, forintul, s-a devalorizat fata de dolar cu 30%, iar pretul biletului de avion este de 593 de dolari.

Pe locul doi s-a clasat Suedia, unde moneda nationala s-a depreciat cu 31% in raport cu dolarul, iar biletul de avion din SUA dus-intors este de 700 de dolari.

in Polonia, care se afla pe locul trei, moneda nationala s-a depreciat cu 50% fata de dolar, iar biletul dus-intors costa 740 de dolari.

Pe locul patru si cinci se afla Columbia, respectiv Brazilia.

in Rusia, care s-a clasat pe locul sapte, moneda nationala s-a depreciat cu 35% in raport cu dolarul, iar biletul din SUA dus intors costa 780 de dolari.

Sao Paolo, din nou campioana

Sao Paolo a castigat pentru a treia oara consecutiv titlul in Brazilia, in urma unui succes la limita la Goias, 1-0. Sao Paolo a devenit astfel prima echipa braziliana care cucereste titlu de sase ori.
Borges a fost jucatorul care a adus titlul din nou la Sao Paolo, dupa ce a inscris, in minutul 22, unicul gol al partidei cu Goias.

Categorii:Diverse Etichete:, , ,