Toate pârtiile de ski și snowboard din România

Pârtie, ski-si-snowboard.ro îți prezintă toate pârtiile de ski și snowboard din România, pe fiecare județ în parte. Echipa SSS este decisă să ducă lucrurile mai departe și a făcut o hartă interactivă cu toate aceste stațiuni și pârtii, pentru a-ți fi mai ușor să te hotărăști unde să te dai.

Acesta este doar primul pas, căci ski-si-snowboard.ro dorește ca iarna aceasta să viziteze fiecare stațiune și fiecare pârtie în parte, ca să știi exact cum este acolo. În plus, Echipa SSS mai are două proiecte legate de hărțile pârtiilor, dar toate la timpul lor.

Asadar pentru a vedea toate partiile visit skisisnowboard.ro

Rezultate alegeri prezidentiale 2014 in presa internationala

ACTUALIZARE ORA 9.00. BEC  a anunţat noi rezultate oficiale parţiale după centralizarea a 96,5% din voturi până la ora 7.00.

Prezenţa la vot – 63,95%

Klaus Iohannis – 54,66%

Victor Ponta – 45,33%

„Denigrat de adversari din cauza originilor germane, Klaus Iohannis, care a creat surpriză câştigând scrutinul prezidenţial din România, a reuşit să convingă electoratul pledând pentru o Românie „normală”, liberă de corupţie”, notează Agenţia France-Presse într-un material cu titlul „Klaus Iohannis, parcursul atipic al „germanului de Transilvania” devenit preşedinte”.

„Liderul Partidului Naţional Liberal pare absolut atipic pe scena politică a acestui stat fost comunist: este membru al minorităţii germane din Transilvania – fiind supranumit de pe o poziţie de superioritate „sasul” – şi este de confesiune protestantă, într-un stat în care aproape 90% din populaţie este ortodoxă”, adaugă AFP.

„Victor Ponta îşi recunoaşte înfrângerea în cursa prezidenţială”, titrează agenţia Reuters: „Premierul Victor Ponta a admis o înfrângere şocantă în scrutinul prezidenţial din România, după ce sondajele la ieşirea de la urne au arătat că adversarul său de centru-dreapta Klaus Iohannis are o revenire surprinzătoare”, continuă jurnaliștii de la Reuters.

„Mii de oameni au ieşit pe străzi la Bucureşti pentru a celebra, după ce premierul Ponta şi-a recunoscut înfrângerea în faţa primarului de etnie germană al Sibiului, într-un scrutin prezidenţial foarte strâns. Premierul Victor Ponta era favorit, dar era urmat îndeaproape de Klaus Iohannis, primarul Sibiului care promite combaterea corupţiei”, scrie Associated Press.

„Klaus Iohannis câştigă în România, Victor Ponta îşi recunoaşte înfrângerea”, titrează agenţia italiană ANSA, notând că scrutinul prezidenţial a fost marcat de probleme în diaspora, în principal la Paris şi Torino.

„Premierul Victor Ponta şi-a recunoscut înfrângerea în turul doi al alegerilor prezidenţiale din România”, anunță și agenţia rusă ITAR-TASS.

Cotidianul „The Telegraph” relatează că Victor Ponta şi-a recunoscut înfrângerea, dar că refuză să demisioneze din funcţia de premier. Ziarul britanic spune că Victor Ponta era favoritul sondajelor şi că avea în spate o maşinărie de partid puternică, dar că toate previziunile au fost greşite întrucât Klaus Iohannis a reuşit o revenire spectaculoasă.

Postul de televiziune Euronews afirmă că prezența mare la vot şi votul din diaspora sunt decisive pentru victoria lui Klaus Iohannis. Mai mult, jurnaliştii spun că acest rezultat ar putea aduce stabilitate într-una dintre cele mai sărace naţiuni din Europa.

Radio France Internationale îi face un portret lui Iohannis, găsind că are surâsul irezistibil al lui John Kennedy. „Însă carisma sa se oprește aici. Mai degrabă taciturn, Klaus Iohannis își arată foarte puțin emoțiile și nu îi plac camerele (…) Este un personaj atipic în lumea politică românească”, menționează postul francez de radio.

„Bun gestionar, a făcut din Sibiu principala destinație turistică a țării. Foarte discret, nu vorbește aproape niciodată despre viața sa privată și încearcă să evite cu orice preț polemicile”, mai spune RFI.

Ziarul regional francez „Ouest France” titrează că, în alegerile prezidenţiale din România, victoria aparţine neamţului de Transilvania. Jurnaliştii francezi scriu că Iohannis este complet atipic pentru mediul politic românesc: face parte din minoritatea germană şi este protestant, într-o ţară în care 90% din populaţie este ortodoxă. Deşi a fost atacat de oponenţi, care au insistat că este un român fals, Klaus Iohannis a reuşit să producă surpriza.

The New York Times dedică un articol alegerilor din România, reamintind că președintele este responsabil pentru politica externă, apărare și numirea procurorilor-cheie. Iohannis a spus că vrea să facă din combaterea corupției o prioritate. Cotidianul american menționează că președintele în exercițiu, Traian Băsescu, a numit-o pe Laura Codruța Kovesi ca șefă a DNA, iar instituția pe care o conduce i-a pus sub acuzare pe mulți politicieni, inclusiv pe fostul premier, considerat mentorul lui Ponta. Unii se temeau că aceste eforturi vor fi împiedicate dacă va câșitga Ponta, scrie NYT. Partidul lui Ponta are majoritate în Parlament și el rămâne premier, așa că va trebui împreună cu Iohannis să încerce să găsească o cale de coabitare probabil până la următoarele alegeri parlamentare din 2016. „Văd o coabitare dificilă între Ponta și Iohannis”, spune analistul Cristian Ghinea, citat de The New York Times.

sursa: Digi24.ro – Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

Rezultate alegeri prezidentiale 2014 – in baza sondajelor !

Eu vad lucrurile in felul urmator :

Cine a votat cu Ponta sau cum a obtinut acesta voturile

– pensionarii ce spera la marirea pensiei (cei de care se lovesc tinerii zi de zi incepand cu prima ora a diminetii incearcand sa ajunga la munca)
– zonele sarace si lipsite de cultura
– au mai votat toti spalatii pe creier de grupul intact / antena 3
– traseismul coordonat de Dragnea si ai lui acoliti

Cine a votat Iohannis sau cum a obtinut acesta voturile :
– studentii ce spera la un viitor mai bun si s-au prezentat intr-un numar impresionant
– romanii plecati afara la munca, in speranta unui trai mai bun, din cauza guvernelor PSD-iste ce i-au lasat fara locuri de munca in romania. Acestia fiind umiliti de actualul guvern prin ineficienta sectiilor de votare puse la dispozitie.
– zona de centru si vest a Romaniei (oameni obisnuiti cu mentalitatea din vest) a iesit masiv la vot.

La final vom avea :

voturile lui ponta – pensionari, minciuni si traseisme VS voturile lui Iohannis – tineret, transparenta si o diaspora umilita prin lipsa sectiilor de votare si multi dintre ei nemaiputand sa voteze

Avand in vedere cele 5 sondajele avem egalitate, 2-2 + 1 neutru

Klaus Iohannis Digi24 & TVR Televiziunea Romana
ponta (antena3 si rtv)

egalitate – Realitatea TV

2014-11-16 21.08.05

Cele mai bune smartphone-uri din acest moment

2014 e aproape de final, cel putin in ceea ce priveste lansarea de smartphone-uri
Cei de la Business Insider au facut topul celor mai performante smartphone-uri, lista pe care o publica lunar. „Topul este alcatuit in functie de mai multi factori inclusiv design-ul, software si hardware, alegerea continutului si altele” justifica cei de la Busines Insider alegerea.

Iata topul:
#15 BlackBerry Passport
#14 Amazon Fire phone
#13 Nokia Lumia 1520
#12 HTC One M8 For Windows
#11 iPhone 5S
#10 LG G3
#9 Google Nexus 5
#8 Sony Xperia Z3
#7 Samsung Galaxy S5
#6 OnePlus One
#5 Moto X
#4 HTC One (M8)
#3 Galaxy Note 4
#2 iPhone 6 Plus
#1 iPhone 6

sursa : www.businessinsider.com

Unde vedem Steaua – Rio Ave și Celtic – Astra

Echipele românești Steaua și Astra vor evolua în această săptămână în Europa League. Steaua o va întâlni pe Rio Ave, echipă din Portugalia. Partida va fi difuzată joi, de la ora 20.00, pe Digi Sport 1 și de Dolce Sport 1.

În a doua parte a serii va evolua cea de-a doua echipă românească aflată în Europa League, Astra, care o va întâlni pe Celtic. Partida va fi difuzată pe Sport.ro, Digi Sport 1 și Dolce Sport 1, de la 22.00.

Europa League:

Steaua – Rio Ave, ora 20:00, in direct la Dolce Sport 1 și Digi Sport 1.
PAOK – Fiorentina, ora 20:00, in direct la Dolce Sport 2 și Digi Sport 2.
Aalborg – Dinamo Kiev, ora 20:00, in direct la Dolce Sport 3
Lille – Everton, ora 20:00, in direct la Dolce Sport 4
Celtic – Astra, ora 22:05, in direct la Dolce Sport 1 si Digi Sport 1.
Tottenham – Asteras, ora 22:05, in direct la Dolce Sport 3
Borussia Monchengladbach, in direct la Dolce Sport 4
Standard Liege – Sevilla, în direct la Digi Sport 3.

PhotoMath rezolva exercitii la matematica

Aplicatia PhotoMath li se adreseaza tuturor celor care sunt in scoala, privesc un exercitiu, si n-au idee cum sa-l faca, dar si celor care nu-si mai amintesc exact cum se aplifica fractiile sau cum se scoate un radical de ordinul 3.

PhotoMath este disponibila in acest moment pentru iPhone si pentru telefoane cu Windows, urmand ca fanii Android sa o primeasca la inceputul anului viitor.

Startupul din spatele PhotoMath, MicroBlink, isi propune insa mult mai multe. Practic, aceasta aplicatie este doar unul dintre modurile in care tehnologia gandita de acesti tineri poate fi folosita. Planurile lor sunt mult mai mari si vizeaza companii care nu fac parte din zona educatiei.

Ei lucreaza de trei ani pentru a dezvolta o tehnologie care sa poata sa recunoasca cu o acuratete extrem de ridicata un text tiparit sau scris de mana, si apoi sa il prelucreze intr-un mod sau intr-altul.

Aplicatia a fost prezentata la TechCruch Disrupt Europe, eveniment care a avut loc la Londra. Acolo, creatorii ei au explicat tehnologia care sta la baza PhotoMath.

Android 5.0 Lollipop

Android 5.0 Lollipop ajunge incet-incet pe telefoanele si tabletele utilizatorilor acestui sistem de operare, incepand cu modelele Nexus si cu cele Google Play Edition si continuand, apoi, cu celelalte. Primii utilizatori vor obtine update-ul peste cateva saptamani.

Material Design

Una dintre schimbarile importante pe care le aduce Android 5.0 Lollipop este ca utilizatorii pot accesa lista de notificari chiar daca ecranul telefonului este blocat. Iata cum arata:

La noul Android 5.0 Lollipop, functia „OK, Google” merge si atunci cand telefonul este inactiv.

De asemenea, ecranul se va lumina atunci cand vei ridica telefonul.

Un alt lucru important este ca Android 5.0 Lollipop ar urma sa fie mai prietenos cu bateria si le va pune la dispozitie programatorilor un set de unelte care sa-i ajute sa aiba aplicatii care consuma mai putin, scrie lifehacker.com. Pentru cei care au telefon Nexus 5, bateria ar urma sa tina cu 90 de minute mai mult.

Maşina cu două motoare de la Tesla

Considerat una dintre cele mai luminate minți din Silicon Valley, Elon Musk și-a lansat cea mai recentă creație. S P85D e un model S cu două motoare, câte unul pentru fiecare punte, beneficiind astfel de tracțiune integrală. Cei 691 de cai putere aduc o accelerație de la 0 la 100 de kilometri pe oră în doar 3,2 secunde și o viteză maximă de 250 de kilometri pe oră.

Cu o singură încărcare, acest vehicul electric poate parcurge până la 440 de kilometri. Cea mai ieftină variantă costă 75.000 de dolari, preț în care este inclusă și o nouă dotare: pilotul automat. Cu ajutorul unui sistem de camere și al radarului, Tesla S P85D se poate conduce singur, urmărind indicatoarele rutiere, marcajele de pe asfalt și celelalte vehicule participante la trafic.

Sâmbătă, de la 10:30, în emisiunea La Volan @ Digi24 HD, prezentată de Ana Cristina Călin, puteți vedea cum s-a descurcat un alt automobil electric, BMW i3, testat de pilotul Vali Porcișteanu în Austria.

Fără șoferi analfabeți

Românii care nu ştiu să scrie şi să citească ar trebui să-şi ia gândul de la permisul de conducere. O spun mai mulţi parlamentari social-democraţi care au iniţiat o propunere legislativă în acest sens. Proiectul vine după ce, în urmă cu câteva luni, senatorii au respins noul Cod Rutier care sancţiona drastic neregulile comise pe şosea.

Un şofer din judeţul Argeş a devenit celebru când le-a arătat poliţiştilor că, deşi are permis de conducere care-i atestă profesionalismul, nu ştie să lege două litere. Este unul din cei peste 3.000 de şoferi depistaţi, în Piteşti, în 2008, de procurorii anticorupţie că au obţinut fraudulor carnetul de conducere.

Dan Stan îşi câştigă pâinea din taximetrie de 15 ani.

Zilnic întâlneşte în trafic şoferi despre care ar putea jura că nu cunosc semnele de circulaţie.

„Ăsta, de exemplu, îmi taie calea. S-a încadrat greșit și acuma îmi taie calea. Eu, dacă aveam viteză, dădeam peste el”, spune taximetristul.

Aşa că modificarea legii în sensul interzicerii participării la examenele pentru permisul auto celor care nu au măcar patru clase, este o idee bună, susţine el.

„Cum poate un om să învețe toată cartea aia cu reguli dacă nu știe nici măcar să citească, dar să mai înțeleagă?”, spune Dan Stan.

În prezent, nimeni nu-i întreabă pe cei care vor să şofeze despre nivelul studiilor lor. Unul dintre iniţiatorii legii e convins că deputaţii şi senatorii îi vor vota legea.

„Îmi pare rău că trebuie să spun un lucru. La înțelegere cu cei care examinează, alții apasă tastele la calculator pentru ei. Un om normal nu poate să accepte așa ceva pentru că, dacă accepți, poate fi în pericol viața ta, a copiilor tăi”, spune deputatul PSD Ioan Munteanu.

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății plasează România printre țările europene cu un număr mare de decese cauzate de accidentele care au loc pe drumurile publice: 11,1 la suta de mii de locuitori, procent care plasează România înainte de Ungaria și Bulgaria.

sursa: Digi24

Cum verifici un iPhone second-hand inainte sa-l cumperi

Apple a introdus un nou serviciu care verifica starea telefonului
Apple vine in ajutorul celor care vor sa isi vanda iPhone-ul, sau sa cumpere unul la mana a doua. Noul serviciu lansat de companie verifica daca device-ul are serviciul de blocare a activarii pornit sau nu. “Check Activation Lock Status” poate fi accesat aici :
https://www.icloud.com/activationlock/


Introduci IMEI-ul sau numarul de serie al telefonului, precum si un cod captcha si poti scapa usor de problemele de dupa vanzare.

In cazul iPhone-urilor cu activarea blocata, vei primi un mesaj care confirma starea telefonului, precum si instructiunile de dezactivare, daca vrei sa il vinzi. Noul tool al Apple nu poate verifica insa si daca iPhone-ul este blocat intr-o anumita retea sau daca este declarat furat.

Categorii:news Etichete:, ,