Arhiva

Archive for the ‘afaceri’ Category

Freelancer de top :)

Nivelul freelancingului în România este în continuă creştere, anunţă autorităţile! Chiar în această dimineaţă, câteva mii de freelanceri s-au îngrămădit în curtea Primăriei sectorului 2 pentru a-şi revendica indemnizaţia de la stat, în valoare de 508 lei, de care beneficiază de când şi-au început activitatea ca freelanceri.

Majoritatea celor care lucrează de acasă, ca freelanceri în diferite domenii ambigue precum social media, fie sunt foarte tineri, fie provin din sectoare precum industria grea şi au ales freelancingul în urma închiderii întreprinderilor de stat. Aceştia susţin că a fi freelancer e o muncă plăcută, cu un program flexibil, şi că s-au obişnuit cu lipsa anumitor beneficii inerente unui job adevărat, precum venitul.

“Ajutorul de freelancing şi accesul la cantinele sociale sunt un sprijin important din partea statului”, spune Robert Acrişor, un tânăr care a renunţat acum 2 ani să îşi caute de muncă şi s-a declarat freelancer pe Facebook. “În rest, orice ar fi, nu e panică, man! La KFC ai crispy sandwich cu cartofi prăjiţi sau 3 Hot Wings cu cartofi prăjiţi la doar 5 lei.”

RCS&RDS a primit aprobarea CNA

Potrivit documentatiei primite de membrii CNA, RCS&RDS a solicitat modificarea structurii televiziunilor pe care le detine, prin includerea unui procent de 20% publicitate care va consta in promovarea produselor si serviciilor de programe din portofoliul companiei.

Compania RCS&RDS detine un numar de 13 televiziuni autorizate, dintre care sase cu difuzare prin satelit si sapte cu difuzare prin retele de comunicatii electronice.

Pana in prezent televiziunea de stiri Digi 24 (si statiile locale aferente de la Timisoara, Oradea, Iasi, Craiova si Constanta) nu a difuzat publicitate. insa, odata cu aprobarea CNA, RCS&RDS va difuza un procent de 20% publicitate, fapt pentru care va diminua programele de informare de la 60% la 50%, programele educative, culturale si religioase de la 30% la 25%, iar programele de divertisment de la 10% la 5%.

De asemenea, RCS&RDS a solicitat si a primit aprobarea CNA ca televiziunea locala Digi 24 Galati – care nu emite inca, aflandu-se in procedura de autorizare – sa difuzeze 20% din grila sa publicitate, atunci cand va fi lansata.

Pe de alta parte, RCS&RDS a solicitat si a primit aprobarea CNA privind difuzarea de publicitate si pe televiziunea de filme Digi Film 1 (care are si un canal secundar Digi Film 2 premium), dar si pentru televiziunile de documentare Digi Life (canal secundar Life Channel), Digi World (canal secundar World Channel) si Digi Animal World (canal secundar Animal World Channel). Conform intentiilor RCS&RDS, toate aceste televiziuni isi vor reduce procentul de filme difuzate, respectiv de documentare difuzate de la 100% la 80% si vor difuza publicitate 20%.

Pe de alta parte, in sedinta din 20 martie, Romtelecom a primit si aprobarea Consiliului de modificare a grilei sale in reteaua IPTV, tot fara televiziunea Digi 24.

In aceeasi sedinta din 20 martie, CNA a aprobat si grilele de cablu ale UPC Romania, in care nu se regaseste Digi 24.

Salonul Auto Moto 2014

29/03/2014 4 comentarii

Salonul Auto Moto (SAM) 2014 îşi aşteaptă vizitatorii, începând cu 2 aprilie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. În weekendul 5 – 6 aprilie, pe lângă zeci de maşini şi motociclete noi, spectaculoase vehicule unicat şi standuri cu piese şi accesorii, organizatorii au pregătit – în zona exterioară a expoziţiei – adevărate spectacole de drift şi burnout, parade moto şi retro, precum şi un generos spaţiu dedicat autoutilitarelor.

Pe lângă vehiculele expuse, toţi cei prezenţi la SAM 2014 vor avea ocazia să asiste la demonstraţii spectaculoase de drift şi burnout. Acestea vor fi susţinute de piloţi de renume, campioni de raliu şi aşi ai volanului. Titi Aur, de opt ori câştigător al Campionatului Naţional de Raliuri, Vali Porcişteanu, campion naţional absolut de raliuri în 2011 şi cel mai bine clasat pilot român în ultimii 5 ani şi Sorin Ene, pilot profesionist de drift, vicecampion naţional şi fondator al primei şcoli de drift din România vor uimi asistenţa cu talentul şi îndemânarea lor. Atât sâmbătă, 5 aprilie, cât şi duminică, 6 aprilie, în reprezentraţii succesive, Titi Aur, fondator al şcolii de conducere defensivă şi pilotaj, va invita norocoşii aflaţi în zona de drift a SAM să îl însoţească la bordul bolidului său în timpul demonstraţiilor.
Pasionaţii de tuning îşi vor putea expune vedetele pe două sau patru roţi în care au investit timp, bani şi suflet în spaţiul exterior special amenajat pentru ei în faţa Palatului Parlamentului, la doar câţiva paşi de zona rezervată spectacolelor de drift şi burnout. Organizatorii Salonului Auto Moto promit şi un concurs cu premii substanţiale, special dedicat posesorilor de maşini tunate şi motociclete. În weekendul 5-6 aprilie, odată cu achiziţionarea unui bilet de intrare, fiecare vizitator va primi şi trei taloane pe care va putea vota cea mai frumoasă maşină, cea mai frumoasă motocicletă şi, cum altfel, cea mai frumoasă hostess. La finalul expoziţiei vor fi anunţaţi câştigătorii cărora li se vor înmâna premii consistente.
SAM Bucureşti va avea loc între 2 şi 6 aprilie 2014. În Piaţa Constituţiei, pe o suprafaţă de circa 9.000 mp în spaţii interioare şi peste 30.000 mp în spaţii exterioare, îşi vor prezenta ofertele dealeri de automobile, motociclete şi scutere, componente auto-moto, piese de schimb, accesorii, tuning şi echipamente service auto-moto, precum şi companii de leasing şi asigurări.
În zilele de sâmbătă, 5 aprilie, şi duminică, 6 aprilie, circulaţia autovehiculelor pe Bulevardul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Naţiunile Unite, precum şi pe Bulevardul Unirii, în zona Pieţei Constituţiei, va fi oprită. Accesul vizitatorilor la SAM Bucureşti 2014 se va face numai prin Bulevardul Unirii.
Pentru mai multe detalii accesaţi: http://www.sam.ro

Elevii de la Colegiul „Mircea cel Bătrân” au primit 77 de premii de la NASA

Românii au golit vitrina cu premii de la NASA. 77 de distincţii au obţinut elevii Colegiului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa la concursul de Proiecte Spaţiale. Asta în timp ce participanţii din Statele Unite au primit de zece ori mai puţine. Trei echipe româneşti au ocupat primul loc la categoriile lor pentru că au reuşit să creeze condiţii de viaţă pe Lună şi Marte, deocamdată doar teoretic.

Este al unsprezecelea an consecutiv în care elevii Colegiului Mircea cel Bătrân din Constanţa sunt remarcaţi la NASA. De fiecare dată au primit premii la concursul de Proiecte spaţiale, însă niciodată atât de multe – 77, dintre care 11 premii I. Juriul american a fost impresionat de ideea staţiei Hellios de pe Marte.

Elevii sunt invitaţi la sediul NASA din Washington pentru a-şi susţine proiectele în faţa specialiştilor americani. Dar, pentru că drumul trebuie plătit de părinţii, prea puţini vor fi cei care vor ajunge la Agenţia Naţională Spaţială Americană.

sursa : digi24.ro

Dacia a anuntat oficial productia de Logan Coupe !

Dacia a anuntat oficial productia de Logan Coupe. Masina cu doua portiere se va numi Dacia Logan Sport, pentru a aduce aminte de generatia anilor ’80 cu acelasi nume. Automoblul se va vinde in Europa si pe piata Sud-Americana, dar marca romaneasca isi doreste penetrarea in premiera a pietei din Statele Unite. Construit pe platforma noii generatii de Logan, modelul Sport are la interior aceleasi dotari ca si varianta sedan. Acelasi bord restilizat de pe generatia noua, dar cu butoanele geamurilor electrice pe portiere, sistemul Media Nav cu ecran tactil si sigla „Sport” pe bord, in dreptul pasagerului. In plus, interiorul vine cu scaune rabatabile care permit accesul celor 3 pasageri pe bancheta spate.

Dacia a mai venit cu ceva nou pentru Logan Sport: scaune cu un suport lateral mai pronuntat. Nu e vorba de niste scaune de tip scoica, insa sunt cele mai sportive scaune pe care marca romaneasca le-a pus vreodata pe un model. Volanul este acelasi ca si la Loganul standard, la fel si schimbatorul. Pedalale in schimb se pare ca vor fi din aluminiu, optional, pentru clientii care doresc din lista de optiuni pachetul Sport. La exterior, Loganul Sport pastreaza elementele versiunii in 4 usi, insa clientii pot beneficia, optional, de un pachet aerodinamic Sport. Acesta este compus dintr-o prelungire a spoilerului frontal, o grila specifica cu sigla Sport, praguri laterale si un difuzor spate. Mai mult, automobilele cu motorizarea turbo de varf vor avea si o evacuare dubla, cu ornamente finale cromate. Tot optional, clientii de Dacia Logan Sport vor putea cumpara masina cu jante de 17 inch, o premiera pentru producatorul din Mioveni.

Sub capota, Dacia Logan Sport va avea 4 motorizari: un 1.5 dCi de 150 cp, precum cel de pe Nissan Juke, un 1.2 TCe de 125 cp, motor pe benzina care este si in prezent disponibil pe fratii mai mari Lodgy sau Duster, dar si un motor turbo din gama Renault pe benzina, cu o capacitate de 1.6 litri ce produce 180 cp. Pe viitor, oficialii Dacia au anuntat ca se gandesc si la un propulsor de 2 litri cu 16V aspirat, cu o putere de aproximativ 160 cp, pentru pietele de peste ocean. Specificatiile oficiale despre noul Logan Sport date de companie sunt formate dintr-o accelerare de la 0 la 100 km/h in numai 6,2 secunde pentru modelul de varf echipat cu motorul de 1.6 litri Turbo de 180 cp si o viteza maxima de 238 km/h. Pretul unui Logan Coupe va incepe de la 14.900 Euro cu motorizarea TCe 125 si poate ajunge la 19.870 de Euro pentru un model echipat cu propulsorul de 180 cp. Chiar si asa, noul Logan Sport devine cea mai accesibila masina de pe piata cu o putere cuprinsa intre 150 si 200 cp, avand un pret de sub 20.000 de Euro.

 

Cosmote va deveni T-Mobile

Consiliul de administraţie al Romtelecom a aprobat marţi rebrandingul companiei sub un brand al gigantului german Deutsche Telekom, termenul estimat pentru finalizarea operaţiunii fiind 12 septembrie
Romtelecom este deţinută de grupul elen OTE (54% din acţiuni) şi statul român (46% din acţiuni), iar acţionarul majoritar al grupului elen este grupul german Deutsche Telekom.

Simultan ar urma ca şi Cosmote, operatorul de telefonie mobilă cu acelaşi acţionar majoritar ca şi Romtelecom – grupul elen OTE – să treacă la brandul T-Mobile.

Rebrandingul Romtelecom ar fi fost votat şi de reprezentanţii statului român din CA-ul Romtelecom. Bugetul total al rebrandingului companiei de telefonie fixă ar fi de 10 milioane de euro, sumă care include de la publicitate până la remodelarea magazinelor.

Rebrandingul Romtelecom ar fi fost votat şi de reprezentanţii statului român din CA-ul Romtelecom. Bugetul total al rebrandingului companiei de telefonie fixă ar fi de 10 milioane de euro, sumă care include de la publicitate până la remodelarea magazinelor.

sursa : http://blog.cooldown.ro

O noua aplicatie a devenit numarul 1 dupa ce WhatsApp a cazut timp de 4 ore in weekend

O aplicatie a devenit numarul 1, ca o consecinta a caderii WhatsApp din weekend – Telegram a fost descarcata de aproape 5 milioane de oameni intr-o singura zi si a devenit numarul 1 in 46 de tari intre aplicatiile gratuite, inclusiv in Germania sau Ecuador. In Statele Unite si in alte tari, este pe primul loc la capitolul retele de socializare, peste Facebook, WhatsApp si altele.

De ce Telegram si nu Kik sau Facebook Messenger? Acest progres nu apare numai in urma afacerii Facebook-WhatsApp si apoi a caderii de 4 ore: „Am fost numarul 1 in magazinele online spaniole, arabe si in alte tari latine cu saptamani inainte de afacarea Facebook. Progresul era acolo – achizitionarea WhatsApp si problemele aparute doar au multiplicat efectul in tarile afectate”, spune Markus Ra de la Telegram.

Construit de fratii Durov care se afla si in spatele celei mai mari retele de socializare din Rusia, VKontakte (mai cunoscut sub numele de VK), Telegram este un program de mesagerie care combina viteza WhatsApp cu Snapchat si cu masuri noi si avansate de securitate.

Acesta este si lucru cu care creatorii aplicatii se lauda ca ii diferentiaza de toate celelalte: „Telegram este cea mai rapida si sigura piata de trimitere mesaje in masa din lume”, sustin acestia, atribuind acest lucru protocolului MTPro al lui Nikolai Durov.

Compania e atat de sigura de acest lucru ca au oferit 200.000 de dolari oricui poate sa o sparga. „Principalul meu motiv pentru a sprijini si a ajuta la lansarea Telegram a fost pentru a crea o cale de comunicare care nu poate fi accesata de agentiile de securitate din Rusia”, le-a spus Durov celor de la TechCrunch. Compania a platit deja 100.000 de dolari unui dezvoltator care a gasit un bug critic in aplicatie.

Inca o mare diferenta fata de WhatsApp cu care se lauda compania: „Telegram nu este menita sa aduca venituri, nu va vinde niciodata reclame sau accepta investitii din afara. De asemenea, nu poate fi vanduta. Nu cream o baza de date, cream un messenger pentru oameni”, scrie compania pe site la sectiunea FAQ. Iar daca investitia fratilor Durov se va opri candva, compania spune ca va cere donatii de la useri.

Ion Ţiriac anunţă investiţii masive în sportul românesc

Omul de afaceri Ion Ţiriac trece printr-o perioadă foarte generoasă a vieţii. După ce a donat autorităţilor un turbo-jet pentru operaţiuni de salvare, fiind sensibilizat de tragedia din munţii Apuseni, fostul tenisman a dezvăluit că este dispus să investească o sumă enormă în sportul românesc, fără să ceară nimic în schimb.

100 de milioane de euro! Atît este dispus să investească Ţiriac într-o fundaţie a sportului românesc, instituţie care va avea rolul de a sprijini tinerii atleţi. Într-o interviu acordat televiziunii sportro, omul de afaceri în vîrstă de 74 de ani a dezvăluit că toţi banii vor merge către sport şi alte activităţi sociale, însă cu o singură condiţie.

„Sper ca în acest an să treacă Legea Fundatiilor. Daca se întîmplă, eu bag 100 de milioane de dolari şi nu cer nimic în schimb. Legea e despre un un tip de fundaţie care nu plăteşte taxe de nici un fel, niciodată. Fundaţia va rămîne pentru totdeauna, iar banii vor fi ai fundaţiei, nu ai mei. Boardul fundatiei va decide unde se duc, in scopuri sociale, sportive, normale”, a explicat Ţiriac.

Ion Ţiriac si banii

28/01/2014 Un comentariu

Omul de afaceri Ion Ţiriac şi o bancă au donat Inspectoratului General de Aviaţie doua avioane turbojet, pentru misiuni umanitare în situaţii de urgenţă, conform informaţiilor prezentate, luni seara, la comandamentul pentru iarnă organizat la Guvern.

Evident ca pentru aceasta fapta meritele au fost ale guvernului, mai exact Liviu Dragnea si-a asumat acest gest nobil.

„Astăzi, cineva a hotărât să facă un gest onorabil şi să doneze un mijloc de transport deosebit, un avion turbojet care va fi donat Inspectoratului General de Aviaţie. Domnul ministru Arafat, împreună cu Inspectoratul General de Aviaţie, după ce întocmiţi documentele, vă rog să faceţi public acest lucru, pentru că acest gest va salva în viitor foarte multe vieţi”, i-a spus vicepremierul Liviu Dragnea secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, în cadrul comandamentului.

Ulterior, la finalul reuniunii, Dragnea a precizat pentru jurnalişti că este vorba, de fapt, de două avioane turbojet care au fost donate statului de către o persoană fizică şi, respectiv, o bancă, fără nicio legătură între acestea.

La insistenţele presei, Dragnea a confirmat că persoana care a donat unul dintre cele două avioane este omul de afaceri Ion Ţiriac, adăugând că este vorba de un gest deosebit.

RCS&RDS ataca dur pe telefonia mobila

RCS&RDS, una dintre cele mai mari companii de comunicatii de pe piata, a lansat o noua oferta comerciala pentru serviciile de telefonie mobila.

Noua gama de abonamente poarta numele Digi Optim si include 5 planuri tarifare, cu preturi intre 2 si 10 euro pe luna. Cel mai ieftin abonament Digi Optim, cu un cost de 2 euro pe luna, include 200 de minute nationale si internationale, apeluri nelimitate in reteaua Digi fixa si mobila si 0,5 GB trafic de date. Cu aceasta oferta, RCS&RDS se situeaza din nou cu mult sub media preturilor de pe piata pentru abonamentele la telefonia mobila. De altfel, niciun operator de pe piata nu mai are in oferta abonamente cu un asemenea cost.

Oferta completa de abonamente la RCS&RDS.