Prima pagină > blogosfera, Funny, sex > Veşti bune pentru tirişti! A venit toamna, iar piţipoancele părăsesc Mamaia şi se întorc pe Centură

Veşti bune pentru tirişti! A venit toamna, iar piţipoancele părăsesc Mamaia şi se întorc pe Centură

După aproximativ 3 luni în care şi-au petrecut majoritatea timpului în Mamaia, alături de bărbaţii dispuşi să le plătească consumaţia din club în schimbul serviciilor sexuale oferite ulterior, piţipoancele autohtone revin la vechile locuri de muncă, pe centurile oraşelor unde locuiesc. Cei mai fericiţi de migrarea piţipoancelor sunt, evident, şoferii de tir.

„De trei luni stau cu bonurile de masă nefolosite, că au rămas numai urâtele pe Centură”, spune Robert Acrişor, tirist teleormănean. „Pe 1 septembrie o să fac chiar şi duş, ca să nu mai fiu refuzat, ca alte dăţi, de centuriste. Un miros plăcut şi teancuri de bonuri de masă, asta e tot ce ai nevoie pentru o partidă de sex senzaţională pe Centură.”

Ce-i drept, o mică parte dintre piţipoancele de Mamaia nu vor ajunge pe Centură, ci în platourile emisiunilor tabloide care reîncep în septembrie, unde îşi vor relua locurile de exponate deţinătoare de sâni şi decolteu. Spre deosebire de restul piţipoancelor, acestea vor practica prostituţia pe Centură doar cazional, mai mult din plăcere decât pentru bani.

sursa: timesnewroman

  1. 01/09/2013 la 10:48 am

    Toate femeile din Romania sunt curve.

  2. 17/10/2013 la 1:20 am

    Bine că eu sunt doar Bursucel… 🙄
    P.S. Supărat rău pe femeile din România mai e Ion de Lemn… l-o fi ars vreuna?! 😕

  1. 04/09/2013 la 1:39 pm
  2. 18/09/2013 la 10:44 am
  3. 10/10/2013 la 10:41 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: