Microsoft vrea sa preia Yahoo !
Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, discută cu fondul de investiţii Silver Lake Partners lansarea unei oferte comune de preluare a Yahoo!, unul dintre cei mai mari jucători globali din industria online, a cărui poziţie se deteriorează însă pe zi ce trece pe fondul avansului puternic înregistrat de rivali precum Google, scrie presa internaţională.
Microsoft a încercat să cumpere Yahoo! în 2008 printr-o ofertă de 47,5 miliarde de dolari care a fost în final respinsă, spre nemulţumirea acţionarilor. Yahoo! valorează acum circa 20 de miliarde de dolari.
Conform Wall Street Journal, Google a discutat cu cel puţin două firme de investiţii despre posibilitatea de a le ajuta să finanţeze preluarea principalelor operaţiuni ale rivalului Yahoo!. Gigantul IT american şi eventualii parteneri au avut contacte preliminare, dar nu au ajuns la o propunere formală, iar Google ar putea decide să nu continue discuţiile, a spus sursa.
Autorităţile antitrust din Statele Unite au împiedicat în 2008 un parteneriat între cele două companii. Un an mai târziu, Yahoo! a semnat un parteneriat pe zece ani cu Microsoft.
Yahoo şi-a concediat directorul general, Carol Bartz, în septembrie, iar compania încearcă să atragă oferte din partea unor eventuali investitori, precum firme de investiţii. Astfel de cumpărători ar putea delista Yahoo şi ar putea reorganiza compania. Yahoo nu şi-a putut majora venituruile din publicitate nici măscar în contextul în care piaţa de publicitate pe internet creşte anual cu peste 20%.
Google este de mult timp lider în domeniul căutărilor online. Pe piaţa de publicitate pe internet, Google este, însă, un jucător mai mic, dar aflat în creştere, notează Wall Street Journal. În Statele Unite, Facebook va obţine peste două miliarde din publicitate online în acest an, Yahoo 1,6 miliarde de dolari, iar Google 1,1 miliarde de dolari, potrivit estimărilor companiei eMarketer.