Autostrada Bucuresti-Pitesti, inchisa din cauza zapezii si a viscolului
Decizie fara precedent a autoritatilor. Duminica la ora 20.00, autostrada Bucuresti Pitesti a fost inchisa. Nicio masina nu mai poate intra pe A1. Autoritatile spun ca au luat aceasta masura din cauza ninsorii abundente si a viscolului care reduc vizibilitatea. Ruta ocolitoare este DN7 Bucuresti – Gaesti – Pitesti.
Traficul a fost inchis de la ora 20.00 pe Autostrada Bucuresti Pitesti. La intrarea pe autostrada de la Pitesti sunt filtre ale politiei argesene care ii opresc pe soferi si ii indeamna sa aleaga ruta ocolitoare. Politistii nu au precizat pâna când va fi inchisa autostrada. Reprezentantii politiei rutiere spun ca astazi dimineata s-ar putea relua traficul doar daca nu va mai ninge.
Asta dupa ce pe A1 a avut loc un grav accident. Opt oameni au fost raniti dupa ce 12 autoturisme si un autocar au fost implicate intr-un accident in lant.
Din cauza vitezei si a zapezii de pe sosea, un microbuz de marfa a derapat chiar când depasea un utilaj de deszapezire. In urma acestuia, alte 11 vehicule au derapat, ciocnindu-se unele de altele.